print
Raport privind ajutoarelor de stat acordate în Republica Moldova pentru anul 2018
20.12.2019
3142 Accesări

Consiliul Concurenței a elaborat cel de-al VI-a Raport privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat. Raportul dat a fost elaborat în conformitate cu informația prezentată de către furnizorii de ajutor de stat și de minimis (APC, APL, etc.) prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat Registrul Ajutoarelor de Stat al Republicii Moldova (SIRASM).

Acest raport cuprinde o analiză a valorii, structurii şi a tendinţelor înregistrate pe parcursul perioadei 2016-2018 în acordarea ajutoarelor de stat, ajutoarelor de minimis, măsurilor de sprijin acordate pentru prestarea SIEG, monitorizarea ajutoarelor de stat autorizate, precum și reflectă implementarea SIRASM. Totodată, prezentul raport cuprinde informație privind realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova prin Acordul de Asociere privind alinierea schemelor de ajutor de stat existent.

Prezentul raport constituie un instrument statistic destinat asigurării transparenţei în materie de ajutor de stat, oferind astfel informație relevantă APC și APL pentru elaborarea politicilor în diverse domenii ale economiei naționale și luarea deciziilor privind direcționarea eficientă a resurselor publice disponibile. Totodată, acesta poate constitui o bază informațională pentru diverse cercetări științifice.

Spre deosebire de anii precedenți, pentru prima data Raportul privind ajutoarelor de stat acordate în Republica Moldova a fost elaborat, aprobat și remis în Parlament și Guvern, într-un timp record, fiind astfel atins unui nou indicator de performanță, ce rezidă în diminuarea duratei de analiză și sinteză complexe a informațiilor.

 

 

Copyright © 2024 Consiliului Concurenţei