Consiliul Concurenței a beneficiat de asistenţă tehnică şi schimb de informaţii în cadrul Proiectului TAIEX al Uniunii Europene, în vederea transpunerii, aplicării şi punerii în vigoare a legislaţiei UE.
Misiunea de experți s-a desfășurat în perioada 07-08 decembrie 2015 și a oferit asistență în domeniul notificării, examinării și raportării ajutoarelor de stat. În cadrul evenimentului angajații Consiliului Concurenței au participat la seminare tematice prezentate de Eszter Hargita, Șef de Departament în cadrul Oficiului de Monitorizare a Ajutoarelor de Stat din Ungaria, la activități practice și training-uri.
Discuțiile s-au axat pe identificarea, examinarea preliminară, investigarea și recuperarea ajutorului de stat ilegal, alinierea schemelor de ajutoare de stat, instituite înainte de înființarea Consiliului Concurenței la cerințele legislației din domeniul ajutorului de stat, evaluarea ajutorului de stat în funcție de forma de acordare a acestuia, în special cea de natură fiscală etc.
Consiliul Concurenței
09.12.2015