În perioada 17-18 septembrie 2014, delegaţia oficială a Consiliului Concurenţei al Republicii Moldova, în frunte cu doamna Viorica CĂRARE, Preşedinte al Consiliului Concurenței, a participat în cadrul celei de-a treia Reuniune a Reţelei de Concurenţă a Comunităţii Energetice (ECCN) şi celei de-a doua Reuniune comună a Consiliului Administrativ a Comunităţii Energetice (ECRB) şi Reţelei de Concurenţă a Comunităţii Energetice.
Evenimentul a avut loc la Atena (GRECIA) și a întrunit autorități de reglementare în energetică și autorități de concurență din țările membre, precum și reprezentanți ai Comisiei Europene DG COMP, în scopul abordării problemelor identificate în procesul de cooperare între aceste instituții.
În cadrul evenimentului a fost elucidate metodele de investigare în cazurile practicilor anticoncurențiale pe piețele energetice și barierele instituționale, care ar putea apărea în aceste procese.
Participanții s-au expus cu privire la necesitatea intensificării cooperării dintre autoritățile de reglementare în domeniul energetic și autoritățile de concurență în vederea ridicării nivelului de bunăstare a consumatorilor.
Consiliul Concurenței
23 septembrie 2014
